Header Ads

Un proiect marca Ținutul Pădurenilor România - www.tinutulpadurenilor.eu

O comoară neştiută: pădurea de castani comestibili

O pădure de castani comestibili, care se întinde pe o suprafaţă de aproape 5 hectare, creşte, neştiută de majoritatea hunedorenilor, pe dealurile însorite de la Ghelari, vizavi de cartierul Cârnu, spre deliciul unora dintre localnici. Pădurea, plantată în vremea stăpânirii austro-ungare, a dat anul acesta roadă bună, iar ghelărenii s-au grăbit să-şi umple sacoşele cu castane. Autorităţile silvice spun că aceasta este, de altfel, singura pădure de castani din judeţul Hunedoara.
Stă pe o buturugă şi îşi curăţă cu grijă castanele de cojoacele lor „aricioase”, în timp ce fiul său, Cosmin, care are numai
Pădurea de castani comestibili de lângă Ghelari a fost cunoscută, până acum, doar de câţiva localnici
Pădurea de castani comestibili de lângă Ghelari a fost cunoscută, până acum, doar de câţiva localnici
5 ani, s-a întins pe pământul cald şi urmăreşte ce şi cum face tata. „După castane?! Păi, eu vin aicea, în pădure, de când eram… uite-aşa, ca el – zice Vasile Dimulescu, arătând spre Cosmin cu palmele înmănuşate. Noi stăm în Cârnu: de aici până acasă avem vreo trei kilometri, da’ merită să venim. Strâng în fiecare an câteva zeci de kilograme, sunt dulci şi ştiu să fac un pireu (n.r. piure) foarte bun! Eu îl fac, nu soţia! Îl fac tot cum se face şi pireu’ de cartofi. Exact la fel. Şi sunt foarte sănătoase! Bine, castanele se mai pot face şi coapte, dar nouă nu ne plac. Noi le fierbem şi sunt foarte bune. Şi, dacă ştii cum să le pui, castanele ţin chiar şi doi ani. Am luat şi castane de aici şi am încercat să pun în grădină, ca să am eu castanii mei, aproape de casă. S-au prins, dar cresc foarte greu. Până o să pot culege castane, mai trebuie să aştept vreo 10-15 ani, că acum abia au un metru. Când eram şi noi şi castanii mai tineri, veneam aici şi îi mai scuturam. Tare fain îi să îţi cadă câte-o castană cu ţepi în spate! Cât despre vânzarea lor în altă parte, abia ne ajung pentru consumul propriu”, adaugă – mulţumit de recolta strânsă – Vasile Dimulescu. Vecinul lui, Virgil Crişan, a venit şi el cu bicicleta. N-a mâncat în viaţa lui piure de castane, da’ anul ăsta are de gând să-ncerce, că prea i-a făcut Vasile poftă cu delicatesele lui.

Plantată de Imperiul Austro-Ungar

Primarul comunei Ghelari, Ioan Bulbucan, spune că pădurea de castani comestibili a fost, la începuturi, o plantaţie realizată în vremea Imperiului austro-ungar. Acum, o parte a acesteia aparţine localnicilor care sunt grupaţi într-un composesorat, iar o altă parte ţine de Primărie.

Niciun comentariu