Header Ads

Un proiect marca Ținutul Pădurenilor România - www.tinutulpadurenilor.eu

Portul Padurenesc la Beijing in Octombrie 2018

În perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2018, în orașele Beijing și la Shanghai, s-a desfășurat proiectul „Portul românesc”. Din partea României au fost invitați doamna Doina Ișfănoni, cercetător, etnolog, istoric de artă și artiștii populari Cristina Delciza Mareș și Robert Constantin Mihaiu. 

La Beijing, invitații au participat la expoziția „Colorful World” (25 – 28 octombrie), în cadrul secțiunii dedicată ambasadelor și institutelor culturale acreditate în capitala Chinei. Totodată, expoziția a fost dedicată statelor aflate în proiectul „O centură, un drum”.


La standul țării noastre au fost expuse costume populare feminine din zonele Pădureni – Hunedoara, Muscel și Buzău, covoare de lână și din fir din păr de capră și fluiere, exponatele făcând parte din colecțiile invitaților. În cadrul expoziției,  doamna Doina Ișfănoni a susținut prelegerea cu tema „Portul românesc de sărbătoare – Marcă a identității naționale”, iar cei doi artiști populari au purtat costume tradiționale, astfel încât publicul prezent să poată admira în realitate frumusețea și diversitatea costumelor populare românești. Publicul prezent la prelegere a primit din partea invitaților ilustrate cu costume populare, din diverse regiuni ale României.


La Shanghai, în data de 30 octombrie, la Facultatea de Design Vestimentar, a avut loc prelegerea „Portul românesc de sărbătoare – Marcă a identității naționale”, prelegere susținută de doamna Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric de artă. Artiștii populari Cristina Delciza Mareș și Robert Constantin Mihaiu au susținut ateliere cu studenții. 

Dr. Doina Ișfănoni este istoric și teoretician de artă, absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A lucrat ca cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitri Gusti”, în perioada 2006 – 2010, având funcția de director științific. În perioada 2007 – 2018 a fost membru în Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii.

citestearticolul complet pe siteul ICR: https://www.icr.ro/pagini/portul-romanesc-la-icr-beijing

Niciun comentariu