Header Ads

Un proiect marca Ținutul Pădurenilor România - www.tinutulpadurenilor.eu

Izvorul Tămăduirii

 Izvorul Tamaduirii


Izvorul Tămăduirii (gr.: Ζωοδόχος Πηγή; ru: Живоносный Источник) sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului. Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor. O prăznuire distinctă a icoanei Maicii Domnului-Izvorul Tămăduirii se face pe 7 Aprilie.

Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de "Izvorul Tămăduirii" și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului.

În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește sfințirea mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.

Crestinii ortodocsi sarbatoresc in vinerea din Saptamana Luminata praznicul "Izvorul Tamaduirii".  Sarbatoarea se refera la vindecarea minunata a unui orb, care si-a recapatat vederea dupa ce Maica Domnului i-a vestit lui Leon cel Mare sa-l duca sa se spele cu apa unui izvor aflat intr-o padure din apropierea Constantinopolului.  Potrivit Traditiei, Leon, pe cand era neincoronat, intalneste un batran orb in gradina din apropierea vechii cetati bizantine. Dupa ce discuta cu acesta despre Dumnezeu si Invierea Domnului, orbul ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon cauta in imprejurimi un izvor si in momentul in care constata ca nu are de unde sa-i daruiasca orbului apa, i se descopera Maica Domnului si ii spune: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati". Facand ascultare, Leon gaseste izvorul, ii potoleste setea orbului si dupa ce-l spala pe acesta pe fata, apa ii daruieste puterea sa vada.

Ca urmare a vindecarii minunate, cand Leon cel Mare ajunge imparat, zideste pe locul vindecarii o biserica in semn de recunostinta pentru ajutorul primit de la Maica Domnului.



Niciun comentariu