NEDEIE ÎN PĂDURENIME - comuna Lelese duminică 27 iunie 2017
Foto: Rusalin Isfanoni - Monografia comunei Lelese |
Duminică, 27 iunie, sunteți invitați să luați parte la nedeia satului Lelese, respectând tradiția din pădurenime nedeia de la Lelese va urma acelasi program al zilei de nedeie pe care pădurenii încă il respectă.
Dimineața începând cu ora 9, Pr. Atanasiu Pop, părintele din sat, va săvârși Sf Liturghie.
La orele 16 va avea loc întrunirea localnicilor la intrarea în sat ,,Sub Carpen" însoțiți de invitați, aceștia vor pleca în procesiune către locul de sfințire a țarinii.
Foto: Rusalin Isfanoni - Monografia comunei Lelese |
Vor participa sătenii,invitații, neamurile și preotul satului, acestor li se vor alătura în rugăciune și preoții din satele vecine.
Invitați de onoare anul acesta sunt P.S. Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei, P.S. Nestor Hunedoreanul, arhiereu-vicar al episcopiei Devei și Hunedoarei, prof. dr. Rusalin Ișfănoni, toți membrii ansamblului Leleșana din 1990 și până azi și protopopul părinte Costa, fiu al satului.
De la orele 17. 30 participanții sunt invitați la joc tradițional, va cânta PETRICA IRIMICA.
Nedeile erau printe cele mai importante sărbători din Ținutul Pădurenilor, fiind chiar cea mai importantă sărbătoare de vară a fiecărei comunități. Dacă pană acum 30 de ani nedeia era o sărbătoare păstrată în toate satele pădurenești în present aceste nedei mai sunt organizate doar în câteva centre de comună. Dacă vorbim de această perioadă, perioada după Rusalii nedeia era organizată pe rând în satele comunelor sau chiar in sate din commune diferite: Cerișor în duminica Rusaliilor. Lelese prima duminică după Rusalii, Ghelar a 2-a duminică după Rusalii, urmau Ruda. Alun, Poinita Voinii... . În Pădurenime la Sohodol era prima nedeie iar in luna august erau ultimele nedei la Govăjdia (cunoscută în zonă ca Nedeia de sub Nuc si la Runcu Mare. Astfel întreaga vara și chiar partial primăvară era o nedeie în unul din satele pădurenești.
Dacă săptămâna trecuta de sărbătparea Rusaliilor (Pogorârea Sfântului Duh) a fost iesirea la țarină în satul Cerișor iată că duminica viitoarte 27 Iunie 2021 toti iubitorii de tradiții sau vizitatori sunt așteptați la Nedeia de la Lelese.
Nedeia este una dintre cele mai apreciate modalităţi tradiționale de reunire a spiţelor de neam și a tuturor celor care s-au născut într-o anumită vatră etnofolclorică. Desfăşurarea acestei grandioase sărbători are în Ținutul Pădurenilor importante particularităţi care o individualizează în contextul obiceiului
Nedeii la români, ţinute odinioară în plai de munte, sus, în afara satelor.
Nedeia începea întotdeauna cu slujba de la biserică, fapt păstrat cu sfințenie în unele comunități după care toți participanţii la slujbă, localnici şi străini (din alte sate pădurenești), mergeau grupaţi în țarină, unde participau la slujba de sfințire a apei pe care o oficia preotul, si sfințirea țarini pentru a fi ocrotită de daunători șau calamități și pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să daruiască pământului vreme prielnică pentru a rodii.
La finalul zilei toată comunitatea se aduna împreună cu oaspeții, rude sau vizitatori la joc de unde niciodată nu lipsește vestitul brâu pădurenesc.
Post a Comment