Lumea spirituală a pădurenilor a pădurenilor partea I

Iată-ne la început de drum în călătoria noastră prin lumea spirituală a celorve locuiesc în satele din Ținutul Pădurenilor, așa cum spunea în pădurean de-al nostru, Părintele Dan Ioan: ,,ne aflăm pe un drum lung; de la Dumnezeu venim și la Dumnezeu mergem”; așa că vom încerca în acest prim număr al ziarului nostru, doar să vă creăm un apetit pentru cele ce vor urma, dar mai ales pentru viața profund-duhovnicească a pădurenilor, amintind de cuvintele Sf. Apostol Pavel ce spunea să fim cu luare aminte la înaintașii noștri, să vedem cum și-au sfârșit viața și să le urmăm credința (Ev.13.7).

Dumnezeu în pedagogia Sa a încercat să învețe poporul evreu printr-un învățământ la distanță, la fără frecvență, online, însă a văzut că acest lucru nu a dat roade și a venit personal să ne arate calea mântuirii, a venit să devină un Dumnezeu palpabil, un Dumnezeu pe care putem pune mana, așa cum spunea părintele profesor G. Remete. Adică a venit să-l vedem așa cum este; și a venit și la noi la pădureni de la nașterea noastră ca și popor.

Chiar daca atestările documentare nu au fost atât de aprofundate în zona noastră, totuși pădurenii au fost creștini din ,,născare” și și-au păstrat aceasta verticalitate a credinței, această alipire de Dumnezeu ce ia ținut și pe ei până astăzi. Citandu-l pe același profesor ce spunea că: ,, valorile și umanismul sătesc sunt cel mai înalt umanism reușit de specialitate umană” vorbind aici de o cultivare a duhului. Numai în sat membrii comunității sunt deplin deschiși, fără zăvor la suflet și la casă, fără izolare, fără zidusi față de ceilalți.

Credința pădurenilor era și este una a firescului vieții, adică așa trebuie, așa e bine, așa se face, așa-i rânduiala, o spun ei, în sensul că nu se poate altfel, lucrurile în viața merg totdeauna bine cu Dumnezeu și dacă nu merg așa cum am dori, tot pădurenii spun: știe Dumnezeu de ce. Oameni ce și-au dedicat viața muncii și familiei, dar nu fără Dumnezeu; oameni cu frica de Dumnezeu în sens de omenie, oameni ce-și binecuvântau mai întâi locuri și apoi le lucrau, oameni ce nu uitau de zi de duminică, oameni ce foloseau tratamentele biserici pentru bolile lor și ale animalelor, astfel viața lor decurgea împreună cu Dumnezeu.

Viața pădurenilor începe și se sfârșește cu Dumnezeu, această credință ia ținut unuiti, ia pastrat peste veacuri aceeași, ia făcut atât de buni, atât de primitori, dar și atât de verticali în ce privește viața și credința lor în viața veșnică. Odată cu această tradiție ce sa împământenit printre săteni, aceste calități, aceste virtuți, au devenit pentru pădureni un lucru firesc, nu-i știm decât așa buni, primitori, omenoși, darnici. Ei au ajuns la această formare a firii în bine, încât nu mai stiu sa fie altfel decât buni.

În ciuda vitregiilor istoriei ce au trecut peste acest Ținut, totuși, monumentele credinței au rămas în picioare, veghind parcă și astăzi peste satele din pădurenime; amintim aici doar câteva mai semnificative:  Biserica ,,Sf. Ierh. Nicolae” din Vălari, Biserica de piatra de la Ruda, Biserica de lemn ,, Adormirea Maicii Domnului” Alun; dar și memoria unei vechi așezări monahale cum avem în Mănăstire, vechile fundații ale primelor biserici din Bunila, Poienița Voinii, Florese, până a ajunge să le iîncununam cu măreața catedrală de la ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Ghelari, dimpreună cu noile biserici din satele Ruda,  Plop, Poienița, Alun, și multe altele, ce au crescut când altele cădeau în țară.

Ne propunem așadar o incursiune în istoricul acestor vestigii ale credinței pădurenilor și mai ales în cadrul poveștilor țesute pe seama fiecărui eveniment al satului, și vom încerca să aducem macar o fărâmă din duhul ce ia ținut pe pădureni aici în satele de munte și ia format așa cum îi regăsim astăzi.

Ne vom strădui să expunem cat mai bine această lume supremă a satului românesc, a satului padurenesc, ce poartă un iz aparte față de orice am întâlni în această lume, ce are parcă un miros deosebit, ce ne duce cu gândul la versurile poetului Ioan Alexandru: Amiros țăranii a fluturi și-a pământ / Amiros țăranii-a oi și a ninsoare / Amiros țăranii-a lacrimi și lumini / Amiros țăranii a spânzurătoare / Amiros țăranii a dreptate, amiros / A iubire,  amiros și-a neputere / Amoroase Transilvania săracă a țărani / Și țăranii amiros a înviere ( Ioan Alexandru, Țăranii).

a