Header Ads

Un proiect marca Ținutul Pădurenilor România - www.tinutulpadurenilor.eu

Omul sfințește locul - E timpul pentru o comună frumoasă și curată

 

Foto:Razvan Dăvâncă


Începutul de primăvară a adus noi acțiuni de ecologizare în Ținutul Pădurenilor. La inițiativa Primăriei Ghelari și a echipei TSD Ghelari, la fiecare sfârșit de săptămână, localnicii sunt invitați la o acțiune de voluntariat. Începând de la intrarea în comuna Ghelari, oamenii gospodari au facut demersuri de a face  lucruri bune și benefice pentru comunitatea din care fac parte. După cum am specificat și în introducere, venirea primăverii semnifică readucerea la viață a naturii, înfrumusețarea locurilor și dezghețul naturii după câteva luni de amorțire.

O echipă de oameni harnici, împreună cu conducerea primăriei, au dat startul la începutul lunii Aprilie, unei  campanii de ecologizare, în care curăță marginile șoselei pentru o mai bună vizibilitate a șoferilor, igienizează zona adunând gunoaiele și vegetația, dar și întreținând  spațiile verzi.  După cum știm, unde-s doi puterea crește. Cu acest lucru în minte, chiar dacă la început a fost vorba de o mână de oameni, pe parcursul întâlnirilor de la sfârșit de săptămână , grupul voluntarilor s-a mărit, rezultatul fiind unul frumos. Cum o vorbă din bătrâni spunea: "Omul sfințește locul". Ei bine și în comuna Ghelari este vorba de același principiu. Oameni îndemânatici cum sunt pădurenii, când se hotărăsc să  facă anumite lucruri, cu siguranță vor fi realizate. 


Omul de fiecare data când pune suflet și face ceva plăcut lui, atunci acel loc va înflori și va aduce numai lucruri bune. Cum spunea cineva, omul sfințește locul prin arta de a trăi.  Prin puterea exemplului, primăria dorește să facă cunoscută această abordare întregii comunități a comunei Ghelari, dar și satelor aparținătoare acesteia. Locurile deosebite din Ținutul Pădurenilor trebuie protejate și îngrijite, în vederea atragerii mai multor turiști. 


Un lucru este sigur, din păcate, numărul celor care lasă ceva semnificativ după ei pare a se împuțina într-o lume în care totul pare de unică folosință, chiar și respectul față de cei ce se încăpățânează să lase ceva semnificativ pentru oamenii care se mulțumesc cu puțin. Omul, prin excelență, are datoria să lase celor care vin după el posibilitatea de a se afirma, de a-și trăi viața într-un mod plăcut. Astfel, în viitorul apropiat la intrare în comuna Ghelari va fi amplasată o filigorie pentru turiști, cu vedere spre baraj, urmând ca mai apoi să fie amplasate și rampe de gunoi pentru moloz și alte deșeuri menajere.


Datorită acestor acțiuni de curățare, primăria și voluntarii speră, ca prin exemplului lor, fiecare gospodărie să își facă curat în curtea, dar și împrejurimile acesteia. Rugămintea oamenilor harnici, după aceste săptămâni, este ca oamenii să nu mai arunce deșeurile peste tot  și să păstreze curățenia în comunitatea lor. Înainte ca lumea să aibă așteptări din partea celorlalți, mai bine, ușor-ușor să se îngrijească de propria gospodărie. De menționat este faptul că, aruncarea gunoiul în locuri nepermise și pe marginea șoselei este strict interzisă, această faptă se pedepsește cu amendă între 500 și 2500 de lei.


Haideți oameni buni să facem din comuna noastră, bijuteria pădurenilor! Să ne ajute Dumnezeu să reușim în tot ceea ce ne propunem!

Autor: Norana Adina









Niciun comentariu