Perioada Pascală un capitol din viata creștină în Ținutul Pădurenilor
În speranța că primul număr v-a creat acel apetit al lecturii pe care l-am propus și ați degustat cu multă plăcere savuroasele articole, vă invităm și de această dată într-o incursiune în lumea credinței pădurenilor. Fiind o perioadă aparte a anului, vom face și noi abstracție de firul istoric propus și vom merge direct la Înviere, la perioada pascală și ce cuprinde ea în lumea pădurenilor.
De la început trebuie să clarificăm faptul că această denumire de ,,Paști” a fost folosită încă de pe vremea lui Moise și înseamnă ,,trecere”, trecere sărbătorită de poporul evreu ca urmare a eliberării din robia egipteană și trecere spre țara făgăduinței. Astăzi am putea spune că nu mai avem o trecere fizică și să ne întrebăm ce legătură are Paștele cu noi? Ei bine, astăzi, Hristos ne arată cea mai importantă trecere și anume, aceea de la moarte la viață și de pe pământ la cer, cum spun și cântările de la slujba Învierii. Deci avem și noi Paști cu adevărat, însă ce reprezintă acea pâine sfințită cu vin ?
Pâinea și vinul numite la noi ,,Paști” fluctuează în mai multe convingeri în credința populară, însă sunt explicite în cea ecleziastică. Prima extremă este aceea de a confunda pâinea și vinul de la Paști cu Trupul și Sângele Domnului, deoarece creștinul folosește foarte rar sau poate deloc această mare taină a Bisericii, atât de folositoare, mulţumindu-se cu aceste Paști. Altă extremă era aceea de a da din pâinea Paștilor animalelor din gospodărie pentru a le merge mai bine sau pentru ca acestea să aducă pe lume pui sănătoși. Însă adevărata raportare față de pâinea Paștilor o găsim și în topicul mănăstiresc cu mențiunea de ,,artos”, pe scurt, o pâine de întărire în rugăciune și neputință, dar și o pâine ce-l poartă pe Dumnezeu alături de noi, în casele noastre, de aceea știm de la bătrânii noștri că Paștile nu se puteau lua oricum. Paștile se iau dimineața pe nemâncate, după ce te-ai spălat pe față, ai spus rugăciunea Tatăl nostru și rostești: ,, Hristos a înviat!” de trei ori, răspunzându-ţi-se de către cineva din casă, apoi se pot consuma.
După ce s-au consumat Paștile din vasul ce-l avem acasă, acesta se clătește cu apă curată, fiind pusă adesea la rădăcina unei flori sau în grădină la un loc curat, cum spuneau bătrânii: ,,unde nu calci”. Vedem aici câtă seriozitate, câtă credință și câtă grijă de cele sfinte aveau înaintașii noștri pe care-i admirăm acum. Ce bine, sănătos și liniștit trăiau! Oare nouă ce ne lipsește? Poate Dumnezeu?!
Nu putem încheia fără a aminti și despre lumina ce se aprindea la Paști. Poate nu era lumina de la Ierusalim, dar era o lumină ce lumina fiecare suflet, o lumină ce ardea în fiecare inimă ce cânta „Hristos a înviat”! Această lumânare, în care a luminat lumina lui Hristos, era păstrată tot anul în casă și aprinsă adesea când era vreme rea, atât pentru conștiința protecției unei lumini mai deosebite, dar și în conștiința morții ce ar putea să vină, fiind gata de întâlnirea cu Hristos, având lumânarea aprinsă.
În încheiere, Paștele nostru este Hristos ce ne așteaptă cu bucurie să venim să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său, pentru a avea deplin bucuria Învierii și așa cum ne îndeamnă cântarea ,,... să iertăm toate pentru Înviere și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le”.
Post a Comment